Timpul

Motto:

“ Timpul, etern, infinit si nemarginit. Timpul cel mai puternic aliat pe tabla de sah a vietii, timpul e cel ce te poate invata cum sa`ti faci… timp pentru tine”
Damian

“ –Este singurul parc din oras unde se plateste intare” ii spuse el zambind
“ -Spre rusinea mea nu am fost niciodata, i`a raspuns ea timid, iar acum nu am timp si situatia e de asa natura incat nu pot merge sa vad parcul despre care vorbesti, candva, demult te`as fi insotit cu placere.”
“ –Inchide ochii si viseaza ii spuse el, visele sunt ceea ce ne definesc ca oameni, visele, sperantele, emotiile si trairile!”
“ Dar cum, cum sa fac asta?”
“ Vino…..”

… O gaza mica isi croia drum cu greu prin infinitul de asfalt tragand dupa ea o frunza de un verde crud, inhamata la o munca titanica ce parea ca nu va avea sfarsit, o gaza trezita la viata de soare… “si eu sunt o gaza, iar eu la randul meu sunt pierdut in imensitatea ce poarta titulatura viata”, isi spuse el ridicandu’si privirea atunci cand o simti pe cea pe care o astepta ca se apropie…
Razele de soare i se jucau in par dand reflexii diamantine carliontilor ei, iar vantul parea sa intre si el in joaca lor mangaindu`i zglobiu parul… il cauta cu privirea si cand il zari ii zambi iar sclipirea din ochii ei, acea fractiune de secunda in care ochii ei au sclipit s’a intiparit pentru totdeauna in sufletului lui… “a zambit pentru mine, a fost zambetul ei pentru mine iar sclipirea din ochii ei a aratat ca`i face placere sa ma vada, ca se bucura sa ma vada”.
Ii oferi galant bratul si se imbata cu parfumul ei, apoi inainte de a intra in parc o ruga sa faca o mica escala la magazinul de la intrare de unde cumpara pentru ea vata de zahar si pentru el… pufuleti, “imi plac pufuletii, argumenta el, in plus, mai exista cineva in parcul asta care are o mare slabiciune pentru pufuleti” si zambindu`i misterios o conduse spre aleile pline de primavara.
“Ti`am promis ca am sa`ti spun doua secrete atunci cand vom ajunge in parc, i se adresa el aproape soptit, in timp ce se opri si cu un servetel scos din buzunar ii sterse usor urmele de vata de zahar de pe obraji… ceea ce am vazut dincolo de ochii tai, a fost… sufletul tau de pustoaica copilaroasa, alintata si tandra. Am vrut sa vad asta sau am zarit intamplator? Nu stiu, poate putin din fiecare insa mi`a placut ce am vazut chiar daca in aparenta te staduiesti din rasputeri sa lasi impresia de femeie rece si calculata”
Ea rosi usor si lasa capul in jos zambind…
“Sunt zambete pentru mine, toate zambetele ei de azi sunt pentru mine… “Pentru tine sunt gratis”  isi aminti el ca`i spuse ea in gluma de cateva ori…
Ajunsera la podul peste lac iar el deschise punga de pufuleti afirmand: “asta e al doilea secret, iata’i pe adoratori de pufuleti!” Si ii indica multitudinea de pestisorii ce tabarasera, ca soimii din inalturile de azur ale cerului, pe pufletii care pluteau, ca niste corabii pierdute, pe apele in care soarele’si alerga razele.
Au trecut ani de la prima lor intalnire, ani in care iubirea lor, plamadita din vise,  si’a urmat cursul, ani de zambete si atingeri tandre in care un el si o ea s’au intalnit pe cararea aleatorie a vietii si si’au bucurat sufletele cu multe primaveri, ani in care timpul, in cele din urma, in nemarginirea si infinitatea lui i’a invatat cum sa isi faca timp pentru ei.

Un El si o EA

1

 

     Deschise ochii si incepu sa hoinareasca pe acolo pe unde verdele vesnic al brazilor era presarat acum cu puful alb al iernii, acolo, pe crestele unde vulturii isi joaca partida asezati la masa cu vanturile eterne, unde norii in splendoarea lor isi freaca poalele de fruntea muntilor.

     Se hotara apoi sa coboare, sa mearga sa`si intalneasca ursita si incepu prin a`si dansa zglobiu apele si a imbratisa drumul ce i se intinde in fata. Strabatu campii ce incepeau  sa se dezmorteasca, sa`si lepede tristetea si sa soarba nesatule din apa lui, desfatandu`l la randul lor cu verdele crud al viitoarelor recolte ce vor fi sa fie in lunile urmatoare, acum insa abia mijind printre crapaturi.

     Aduna in drumul lui, sprea marea de azur, povestile ce si le sopteau oamenii, aduna poeziile cantate de pasari printre ramuri si aduna cu nesat parfumul florilor ce s`au grabit sa il intampine.

     Ajunse la finalul calatoriei sale, cu desaga incarcata,  atunci cand ziua isi prinse mana cu noaptea si scanteieri de argint rasarira din atingerea lor, scanteieri ce tapetara universul cu stele ce pareau aruncate alandala de o mana nevazuta. Isi imbratisa iubita unindu`si apele cu ale sale, asternandu`i la picioare amintirile calatoriei sale iar ea il primi cu bratele deschise, sorbindu’l cu nesat pana la ultima picatura.

2